Articol publicat în numărul din februarie 2020 al revistei „Socialism Today” (revistă lunară a Partidului Socialist – CWI în Anglia și Țara Galilor).
Relația dintre lupta împotriva asupririi femeilor, „politici identitare” și lupta pentru socialism e un subiect recurent în multe dezbateri din cadrul mișcării muncitorești la nivel internațional. Greșelile comise de Partidul Socialist Irlandez (astăzi „Solidarity- The Socialist Alternative”) în această privință au jucat un rol central în ruptură din cadrul Committee for a Workers’ International (CWI) din 2019. În urma alegerilor generale din Irlanda, HANNAH SELL face bilanțul evenimentelor.
În 2019 a avut loc o dezbatere importantă în cadrul Comitetului pentru o Internațională a Muncitorilor (CWI), organizația internațională la care este afiliat Partidul Socialist. Dezbaterea a dus la o scindare în cadrul CWI, unii dintre foștii săi susținători orientându-se într-o direcție oportunistă, deviind spre dreapta.
Unul dintre principalii factori declanșatori ai dezbaterii a fost abordarea eronată a conducerii Partidului Socialist Irlandez (pe atunci afiliat al CWI în Irlanda) față de lupta împotriva asupririi femeilor și relația acesteia cu lupta pentru socialism. Dezbaterea pe aceste teme oferă lecții importante pentru mișcarea muncitorească la nivel internațional, în special în această perioadă în care identitatea, mai degrabă decât clasa, este adesea prezentată ca linia de demarcație centrală a societății de către indivizi și forțe care pretind că se situează la stânga.
Problemele legate de acest aspect vor reapărea în mod repetat, sub diferite forme, în luptele viitoare. La fel cum Lenin și Partidul Bolșevic nu ar fi reușit să conducă cu succes clasa muncitoare rusă la putere în 1917 fără o abordare corectă a dreptului națiunilor la autodeterminare, va fi esențial pentru viitoarele lupte de transformare a societății să se adopte o abordare corectă față de toate formele de asuprire specială.
Unitatea înseamnă putere
Punctul nostru de plecare este acela de a fi cei mai înverșunați luptători împotriva oricărei forme de asuprire sub capitalism, militând pentru ca mișcarea muncitorească să ia în serios lupta pentru drepturile tuturor celor asupriți. În acest demers, însă, ar trebui să încercăm să evităm accentuarea sau adâncirea diviziunilor dintre diferitele părți ale clasei muncitoare. Deși modul optim de abordare a anumitor probleme poate părea complex, abordarea noastră de bază e foarte simplă. Unul dintre principiile fondatoare ale mișcării muncitorești, „unitatea înseamnă putere”, rămâne la fel de vital azi ca întotdeauna. Pentru clasa capitalistă, o mică minoritate în societate, un mijloc esențial prin care își poate menține puterea, întrerupând mișcările care îi amenință dominația, constă în încurajarea diviziunii și a conflictului dintre diferitele segmente ale celor asupriți.
Modul în care clasa capitalistă poate folosi „politici identitare” pentru a semăna diviziune în mișcarea muncitorească, mai ales acolo unde aceasta nu este combătută eficient, este ilustrat de încercările reușite de a folosi acuzații false de antisemitism pentru a-l submina pe Jeremy Corbyn, atât în ultimii patru ani, cât și în cursa pentru conducere, unde se pregătește terenul pentru noi atacuri asupra stângii în urma acesteia.
Marxiștii au un obiectiv opus celui al clasei capitaliste. În fiecare etapă, ne străduim să-i unim pe toți cei care suferă de asuprire în jurul unei mișcări conduse de muncitorime, ce luptă pentru a pune capăt tuturor nedreptăților suferite sub capitalism prin transformarea socialistă a societății.
Programul nostru reunește și sintetizează revendicările diferitelor segmente ale muncitorimii, arătând calea către realizarea acestui obiectiv. Acest obiectiv nu va fi atins niciodată dacă nu sprijinim mișcările celor asupriți sau dacă minimalizăm sau ignorăm revendicările legitime ale oricărui grup asuprit. Dar la fiecare pas trebuie să subliniem că lupta unită a întregii clase muncitoare este cea mai bună cale de a satisface aceste revendicări pe termen lung.
Din păcate, conducerea Partidului Socialist Irlandez s-a îndepărtat de această abordare. Acest lucru le-a redus capacitatea de a lupta pentru dreptul la avort, dar și în alte lupte, și a constituit unul dintre factorii care au contribuit la eșecurile electorale pe care le-au suferit ulterior. Este regretabil că Ruth Coppinger, membră a Partidului Socialist Irlandez, și-a pierdut mandatul de deputat în recentele alegeri generale. Ne dorim ca un număr cât mai mare de socialiști să câștige alegerile și am prefera mai degrabă să criticăm campaniile care au dus la succes electoral decât la retragere.
Cu toate acestea, e important să tragem învățămintele necesare pentru luptele viitoare, nu în ultimul rând pentru cele ce vor urma în Irlanda. Creșterea spectaculoasă a popularității Sinn Féin în cadrul alegerilor, obținută prin prezentarea partidului ca fiind anti-sistem și prin valorificarea nemulțumirilor legate de locuințe, sănătate și salariile mici, e un indiciu al agitației din societatea irlandeză. În ultimii ani au existat numeroase alte semnale ale viitoarelor furtuni de luptă de clasă ce vor zgudui Irlanda. Printre acestea se numără mișcarea de masă de succes împotriva taxelor pe apă, condusă de Partidul Socialist Irlandez în 2015-2016, mișcarea pentru dreptul la avort, care a culminat cu victoria la referendumul din 2018, dar și o serie de greve foarte importante, în special greva asistentelor medicale și moașelor în 2019.
Central și principal?
Din păcate, conducerea Partidului Socialist Irlandez nu s-a pregătit pentru mișcările de masă care urmau să aibă loc. În urma referendumului privind avortul, conducerea CWI și-a exprimat îngrijorarea că Partidul Socialist Irlandez risca să „privească toate luptele prin prisma mișcării de eliberare femeilor, în loc să vadă cum acestea se interconectează cu alte lupte”[i] și, prin urmare, risca să se îndrepte într-o direcție greșită atunci când se vor forma alte mișcări.
Am explicat că „din punctul nostru de vedere, nu este adevărat că mișcările împotriva asupririi femeilor vor fi centrale pentru lupta din fiecare țară în perioada următoare. În plus, în multe țări în care apar astfel de mișcări, elementele muncitorești din cadrul acestora pot deveni destul de repede parte a unor lupte mai ample ale clasei muncitoare (deși, desigur, cererile specifice legate de asuprirea femeilor ar rămâne un aspect important al acelor mișcări)”.[ii]
Răspunsul conducerii Partidului Socialist Irlandez a fost să ne întrebe care era raționamentul nostru pentru a „susține că mișcările femeilor nu vor fi centrale sau prioritare” [iii] . În realitate, acest lucru reflecta o urmărire oportunistă a unei scurtături sau a unei căi mai ușoare de a obține sprijin, orientându-se către cei radicalizați în jurul asupririi de gen, mai degrabă decât către clasa muncitoare, ca forță-cheie a schimbării. Ei au susținut că „au identificat faptul că problemele legate de asuprire radicalizau foarte mult tinerii, în special tinerele și tinerii LGBTQ, și că de fapt exista o mare deschidere față de analiza și programul anticapitalist și socialist în legătură cu problemele de asuprire, iar acest fenomen era, de fapt, unul internațional și profund înrădăcinat”. [iv]
E evident că, în ultimii ani, a avut loc o serie întreagă de mișcări împotriva asupririi femeilor și a opresiunii de gen. Mișcarea pentru dreptul la avort din Irlanda a fost una dintre acestea. Deși nu a atins nivelul de participare activă văzut în protestele de masă din India, Argentina sau Spania de exemplu, a mobilizat totuși un număr semnificativ de femei în stradă și a reprezentat un pas în față important pentru clasa muncitoare irlandeză.
Este însă oare vreuna dintre mișcările recente de eliberare a femeilor în sine „centrală” sau „primară” în lupta pentru socialism? Nu. A susține că ar putea fi astfel înseamnă a te adapta la viziunea stratului radical al clasei de mijloc ce domină conducerea majorității mișcărilor feministe în această etapă. Forța „centrală” sau „primară” în lupta pentru socialism este clasa muncitoare, indiferent de gen. Acest lucru nu se datorează unor motive moraliste.
Clasa muncitoare suferă atât de pe urma exploatării economice a capitalismului, cât și de pe urma ideologiei sale divizive. Prin urmare, ea reflectă inevitabil în interiorul său ceea ce Marx numea „mizeria” capitalismului, inclusiv sexismul, rasismul și alte prejudecăți. Cu toate acestea este posibil cea mai puternică forță pentru schimbarea socială, datorită rolului său în procesul de producție capitalist și datorită potențialului conștiinței sale colective.
Campania pentru referendum
La scurt timp după încheierea dezbaterii pe aceste teme în CWI, un val de mișcări uriașe, alcătuite în principal din muncitori a cuprins întreaga lume, inclusiv America Latină, vaste zone din Orientul Mijlociu și Franța, eclipsând orice alte lupte de la înfrângerea Primăverii Arabe încoace. În fiecare țară una după alta, aceste mișcări au depășit diviziunile etnice, religioase, de gen și de altă natură, pe măsură ce muncitorii și tinerii luptă împotriva mizeriei economice și a regimurilor nedemocratice pe care capitalismul le impune.
Majoritatea acestor mișcări nu au reușit încă să obțină victorii clare, ceea ce subliniază necesitatea unor partide muncitorești de masă, cu un program clar de rupere cu capitalismul și de construire a unei noi lumi socialiste. Cu toate acestea, ele reprezintă un pas uriaș înainte.
Nicio mișcare a femeilor, dacă nu devine o mișcare a clasei muncitoare în ansamblul său, nu poate juca rolul pe care aceste mișcări îl au în unirea celor asupriți într-o luptă comună. Cu toate acestea, mișcările femeilor din clasa muncitoare pot juca un rol crucial în declanșarea unor mișcări mai ample și au făcut-o de multe ori, nu în ultimul rând atunci când muncitoarele din industria textilă au declanșat Revoluția Rusă în februarie 1917. Iar femeile au jucat un rol proeminent în luptele de clasă mai ample care au apărut, atât datorită unei radicalizări generale, cât și datorită împortanței în creștere la locul de muncă și în sindicate.
Mișcarea recentă din Chile de exemplu, a fost precedată de marșuri împotriva sexismului în învățământ la care au participat zeci de mii de persoane. Acestea au fost eclipsate de demonstrațiile gigantice, cu peste un milion de participanți, care au avut loc la sfârșitul anului trecut împotriva măsurilor de austeritate și a regimului nedemocratic. Cu toate acestea, marșurile pentru drepturile femeilor au rămas o parte importantă a mișcării mai ample care a cuprins țara, iar femeile au jucat un rol major în acea mișcare mai amplă.
Toate femeile, chiar și cele din elita conducătoare, suferă opresiune de gen. Cu toate acestea, mișcările feministe cu oameni din mai multe clase au interese comune doar în regim limitat. Lupta pentru dreptul de vot al femeilor de exemplu a reprezentat pentru femeile din clasa muncitoare o parte a luptei pentru condiții mai bune pentru clasa muncitoare, în timp ce pentru soțiile și fiicele capitaliștilor a fost în principal o luptă pentru dreptul lor de a juca un rol independent în cadrul elitei conducătoare. Prin urmare, mișcările femeilor tind să se divizeze pe criterii de clasă, deși acest lucru nu împiedică femei individuale ce se desprind de elită să se alăture luptei pentru socialism ca singurul mijloc prin care opresiunea de gen poate fi depășită în totalitate.
Lupta pentru socialism e de asemenea singurul mijloc prin care se pot pune bazele pentru depășirea completă și definitivă a asupririi femeilor și a minorităților. Asuprirea femeilor este o parte intrinsecă a tuturor societăților de clasă, inclusiv a celei care domină lumea astăzi: capitalismul. Sarcina marxistilor ce participă la mișcările împotriva asupririi femeilor este aceea de a lega cu măiestrie cererile imediate ale mișcării de un program care să sublinieze necesitatea transformării socialiste a societății.
Din păcate, conducerea Partidului Socialist Irlandez nu a adoptat această abordare în campania pentru referendumul privind avortul și, ulterior a susținut că ar fi fost greșit să procedeze astfel. Aceștia s-au opus în timpul referendumului, corelarea dreptului la avort cu alte revendicări menite să asigure dreptul real de a alege când și dacă să aibă copii, precum locuințe sigure și accesibile, salarii decente, dreptul la concediu pentru îngrijirea familiei și așa mai departe.
Cu toate acestea, pentru socialiști, astfel de revendicări sunt esențiale pentru a evidenția eșecul capitalismului de a oferi majorității femeilor un drept real la alegere. Ele contribuie de asemenea la demascarea liderilor capitaliști și din clasa de mijloc ai mișcării, care acceptă modificările legislative menite să îmbunătățească viața femeilor, dar se opun celor economice.
Lupta pentru astfel de revendicări ar fi contribuit, de exemplu, la demascarea prim-ministrului pro-capitalist al partidului Fine Gael, Leo Varadkar, care pretindea că apără drepturile femeilor în timp ce promova tăierile din sectorul public și sărăcia. Acestea evidențiază necesitatea luptei de clasă pentru a obține egalitate reală pentru femei. Cu toate acestea, în mod incredibil, conducerea Partidului Socialist Irlandez a susținut că ar fi fost greșit să ceară sindicatelor să se alăture lupta pentru dreptul la avort.
Realitatea mișcării
Ei și-au justificat abordarea exagerând caracterul radical al referendumului privind avortul din Irlanda și susținând că acesta făcea parte dintr-o mișcare mondială a femeilor, care în viziunea lor era „mai universală, mai globală și mai interconectată” decât valurile feministe anterioare și reprezenta „o schimbare mai fundamentală în conștiință”[v].
Acest lucru e parțial adevărat. Furia față de ordinea actuală și nivelul scăzut de încredere în orice instituție a capitalismului, care caracterizează generația crescută în epoca austerității, au alimentat mișcările împotriva asupririi femeilor. De asemenea femeile tinere sunt în general mai radicale. Acest lucru se datorează mai multor motive, în special integrării femeilor în forța de muncă în număr mare și discrepanței dintre propaganda capitalismului, care susține că a atins egalitatea pentru femei, și realitatea vieții femeilor.
În Marea Britanie și în SUA de exemplu, sprijinul pentru Jeremy Corbyn și Bernie Sanders a fost cel mai ridicat în rândul femeilor tinere. Ar fi însă greșit să concluzionăm din aceasta că majoritatea celor ce luptă pentru dreptul la avort în Irlanda sau în cadrul altor mișcări împotriva opresiunii femeilor și-au perceput neapărat lupta ca parte a unei lupte împotriva capitalismului.
Având în vedere caracterul acestei perioade, marcată de un nivel încă relativ scăzut de organizare a clasei muncitoare și, implicit de o înțelegere limitată a posibilității unei schimbări socialiste, nu este surprinzător faptul că conducerea multor mișcări feministe e formată din reprezentante ale clasei de mijloc sau chiar din membre ale elitei conducătoare. În mișcarea pentru avort în Irlanda, granițele de clasă erau sortite să fie deosebit de neclare, întrucât sub presiunea venită de jos, majoritatea clasei capitaliste irlandeze ajunsese la concluzia că va trebui să accepte, cel puțin, dreptul la avort. Din păcate, Partidul Socialist din Irlanda nu a jucat rolul pe care l-ar fi putut juca în trasarea unor linii mai clare, ci dimpotrivă a împodobit realitatea mișcării.
Agravarea greșelilor
Toate organizațiile fac greșeli. Atâta timp cât acestea sunt recunoscute și corectate, nu se pierde nimic grav. Însă în loc să-și reevalueze strategia, conducerea Partidului Socialist Irlandez a continuat pe aceeași cale. Mai întâi, și-au concentrat eforturile de campanie pe încercarea de a organiza o grevă de masă cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii din 2019, fără nicio pregătire serioasă, lucru pe care au cerut CWI să încerce să-l repete la scară internațională. În cele din urmă, în Dublin au participat mai puțin de 200 de persoane, o manifestație utilă, dar departe de acțiunea de masă care se preconiza.
Apoi, la alegerile europarlamentare din 2019, Partidul Socialist Irlandez a înscris o candidată, Rita Harrold, pentru circumscripția din Dublin, sub sloganurile principale „o voce socialistă și feministă pentru Europa” și „o voce socialistă și feministă pentru muncitori, femei și planetă”. Acest demers a fost legat de analiza lor eronată conform căreia asuprirea de gen era sursa principală a radicalizării în această perioadă în Irlanda. Rezultatul alegerilor nu a confirmat acest lucru. Cu siguranță, dacă referendumul ar fi dus la radicalizarea descrisă de ei și dacă, așa cum susțineau, dreptul la avort ar fi fost câștigat „în mare măsură” prin acțiunile lor, acest lucru ar fi avut un efect electoral pozitiv dacă s-ar fi adoptat o abordare corectă?
În exemplele anterioare de mișcări de masă în care am jucat un rol principal, am obținut ulterior succese electorale. În Scoția, de exemplu, după victoria împotriva impozitului pe cap de locuitor, organizația noastră de atunci, Scottish Militant Labour (SML), a câștigat patru locuri în consiliul local din Glasgow la prima sa participare electorală, în mai 1992. În total, din mai 1992 până în februarie 1994, SML a obținut 33,3% din totalul voturilor exprimate în 17 circumscripții, câștigând șase dintre acestea.
Acest lucru a fost urmat de obținerea de către Tommy Sheridan a unui procent de 7,6% (12.113 voturi) pentru mandatul din orașul Glasgow la alegerile europene din 1994. Acest rezultat a fost obținut cu un istoric electoral anterior foarte limitat și în cadrul unui sistem majoritar uninominal mult mai dezavantajos decât sistemul de reprezentare proporțională din Irlanda. În mod similar, tovarășii din Irlanda au înregistrat progrese electorale semnificative pe fondul victoriei mișcării împotriva taxelor pe apă pe care au condus-o.
Cu toate acestea, Rita a obținut 4.967 (1,4%) de voturi, comparativ cu cele aproape 30.000 pe care candidatul Partidului Socialist, deputatul european în funcție Paul Murphy, le-a obținut în același circumscripție electorală în 2014. În ansamblu, la alegerile locale și europene care au avut loc în aceeași zi, Partidul Socialist (care a candidat sub alianța „Solidarity”) a suferit cea mai mare scădere a voturilor dintre toate partidele reprezentate în Dáil (parlamentul irlandez). La alegerile europene, acesta a înregistrat cel mai slab rezultat din ultimii douăzeci de ani.
Cu toate acestea, chiar dacă campania ar fi avut succes din punct de vedere electoral, aceasta nu ar fi reprezentat o abordare corectă. Se poate face o anumită comparație cu greșelile partidului „Respect”, partidul de stânga de scurtă durată din Marea Britanie, din care făceau parte George Galloway și Socialist Workers’ Party, care a înregistrat câteva victorii electorale între 2004 și 2007. Succesul său electoral temporar a fost rezultatul mișcării anti-război, principalele sale progrese electorale fiind înregistrate în zone cu populație predominant musulmană.
Majoritatea musulmanilor din Marea Britanie fac parte din categoriile cele mai exploatate ale clasei muncitoare și au fost radicalizați de participarea guvernului laburist la războaiele din Irak și Afganistan. Potențial, câștigarea voturilor musulmanilor ar fi putut fi un pas important către un nou partid muncitoresc de masă, dar numai dacă s-ar fi bazat pe un apel bazat pe interesul de clasă care să se adreseze și altor segmente ale clasei muncitoare printr-un program militant.
În schimb, prezentându-se frecvent drept „partidul musulmanilor”, „Respect” a avut tendința de a adânci, nu de a depăși, diviziunile din clasa muncitoare. Prin participarea la alegeri nu pe baza unor sloganuri generale care să se adreseze întregii clase muncitoare, ci candidând ca „partid socialist feminist”, în condițiile în care doar aproximativ o treime din populația irlandeză se identifică ca feministă atunci când este întrebată, campania pentru europarlamentare a ridicat o barieră inutilă între majoritatea muncitorilor de toate genurile, care nu ar fi perceput o astfel de campanie ca fiind adresată lor.
Alegerile din februarie
Din păcate, alegerile europene nu au marcat sfârșitul traiectoriei greșite a Partidului Socialist Irlandez, așa cum reiese din rezultatele electorale. Alegerile generale din februarie au evidențiat o tendință similară. Toți cei trei deputați în funcție ai formațiunii Solidarity (dintre care Mick Barry și Ruth Coppinger au rămas în Partidul Socialist Irlandez) au înregistrat o scădere semnificativă a voturilor.
Voturile lui Ruth Coppinger au scăzut cu 33% față de 2016, ceea ce a dus la pierderea mandatului de către aceasta. Mick Barry și Paul Murphy au fost realeși, dar au înregistrat o scădere de 54%, respectiv 50%. Alți membri ai Partidului Socialist au suferit pierderi cuprinse între 67% și 85%. Desigur, pot exista circumstanțe în care, în ciuda desfășurării unei campanii exemplare, condițiile obiective duc la pierderea unui număr mare de voturi.
Cu această ocazie, creșterea spectaculoasă a voturilor pentru Sinn Féin, care a reușit să câștige voturile unor segmente largi ale clasei muncitoare și ale tinerilor, demonstrează o sete pentru o alternativă radicală. De altfel, Sinn Féin nu are o istorie bună legată de lupta pentru dreptul la avort. Abia în iunie 2018, conferința partidului a votat în favoarea avortului până la douăsprezece săptămâni. Înainte de aceasta, partidul susținuse avortul doar în cazuri de anomalii fetale mortale, viol sau abuz sexual.
Fără îndoială, dacă nu și-ar fi schimbat poziția sub presiunea mișcării pentru avort, nu ar fi reușit să înregistreze progresul pe care l-a înregistrat în februarie. Cu toate acestea, în ciuda trecutului său, Sinn Féin a condus în rândul femeilor tinere. Conform sondajului la ieșirea de la urne realizat de Irish Times, locuințele au reprezentat de departe cea mai importantă problemă pentru votanții tineri, urmate de locuri de muncă și de schimbările climatice.
Desigur, pentru o formațiune socialistă mai mică, ascensiunea Sinn Féin, care părea pentru mulți muncitori o alternativă viabilă la guvernare, a reprezentat o dificultate obiectivă, deși atenuată de modul de vot unic transferabil, care le-a oferit alegătorilor posibilitatea de a susține un „partid mic” alături de o „alternativă de guvernare”. Alte forțe de stânga, People Before Profit de exemplu, au reușit cel puțin să-și mențină în mare măsură nucleul susținători, deși încă modest.
Dar mai important e faptul că Partidul Socialist nu a folosit în mod eficient platforma valoroasă pe care o câștigase prin deputații săi în mandatul anterior. Dacă ar fi făcut-o, ar fi putut înregistra câștiguri, în loc să fie forțați să se retragă. E evident că au subestimat furia enormă acumulată datorită contradicției dintre creșterea economică raportată și lipsa totală a unei îmbunătățiri a nivelului de trai al majorității.
Au avut tendința de a reflecta conștiința unui strat social care, la momentul respectiv, se radicalizase în jurul opresiunii de gen, fără a depune efortul necesar pentru a pregăti luptele de clasă mai generale care se anunțau. De fapt, se îndreptau într-o direcție greșită.
Noi oportunități
Deși au condus lupte importante, în special în legătură cu mișcarea împotriva taxei pe apă, în deceniul anterior conducerea Partidului Socialist Irlandez s-a îndepărtat de activitatea sistematică de consolidare a prezenței în sindicate. Aceștia au refuzat să dea curs sugestiilor conducerii CWI de a folosi platforma oferită de pozițiile de deputați pentru a solicita lansarea unei campanii menite să transforme sindicatele în organisme democratice de luptă.
Nu au luptat în mod consecvent pentru un program serios care să permită sindicatelor să acționeze în apărarea clasei muncitoare și nu s-au orientat suficient către conducerea luptelor și consolidarea rădăcinilor în locurile de muncă și în comunitățile muncitorești, lucru pe care Partidul Socialist Irlandez îl făcuse cu mare succes în trecut. În ansamblu, accentul lor nu a fost pus pe necesitatea consolidării organizării și coeziunii clasei muncitoare, ci mai degrabă pe susținerea diferitelor „mișcări” împotriva opresiunii.
Campania electorală a reprezentat o continuare a acestor greșeli. Atât Mick Barry, cât și Ruth Coppinger au avut ca sloganuri electorale principale „Realegeți luptătorii pentru muncitori, femei și planetă”. Multe dintre pliante conțineau, de exemplu, revendicări lăudabile privind locuințele și asistența medicală. Cu toate acestea, o mare parte din materialele de campanie ale lui Ruth Coppinger în special, se adresau în mod clar acelui tip de femei ce s-au radicalizat în primul rând în jurul luptei împotriva sexismului.
De exemplu, a fost organizat un „autobuz pentru Ruth”, sub sloganurile „Women have unfinished BUSiness” [Femeile au treBU(S)uri de rezolvat?] și „Faceți din drepturile femeilor o temă electorală – votați Ruth #1”. Deși materialele de pe autobuz făceau referire la probleme importante precum violența împotriva femeilor, îngrijirea copiilor, diferența de salarizare, locuințele și asistența medicală, acestea erau prezentate într-un mod care sugera că Ruth Coppinger era o candidată a femeilor, mai degrabă decât a clasei muncitoare în ansamblu. Alte materiale, precum pliantul „Păstrați o voce puternică pentru femei în Dáil”, erau în aceeași notă.
Orientarea generală a materialului era în mod clar îndreptată mai degrabă către femei decât către clasa muncitoare în ansamblu. Aceasta nu este o abordare marxistă. Chiar și simpla enumerare a „femeilor” și a „muncitorilor” ca categorii separate creează o diviziune inutilă, mai ales într-o țară în care aproape 70% dintre femei fac parte din forța de muncă. Luptăm împotriva discriminării cu care se confruntă toate femeile din cauza genului lor, dar femeile care fac parte din clasa capitalistă au interese de clasă diametral opuse muncitorilor de orice gen. Numai dacă se rup de clasa lor pot juca un rol pozitiv în lupta pentru o nouă societate.
Situația politică după alegerile din Irlanda nu e încă clară, existând posibilitatea organizării unor noi alegeri în scurt timp. Ce este clar însă, este furia profund înrădăcinată a muncitorimii irlandeze față de nivelul uriașe de inegalitate creat de capitalismul irlandez și oportunitățile pentru a construi o bază pentru ideile socialiste și marxiste. Din păcate, conducerea Partidului Socialist Irlandez s-ar putea să fi mers prea departe pe o traiectorie greșită pentru a o mai putea corecta acum. Cu toate acestea, forțele care rămân fidele CWI în Irlanda se organizează cu mult elan. La nivel internațional, lecțiile negative ale recentei experiențe irlandeze pot ajuta socialiștii să înțeleagă cum să lupte împotriva asupririi fără a ceda în fața politici identitare.
[i] Asuprirea femeilor și politica identitară – abordarea CWI
[ii] Ibid.
[iv] Articol din Buletinul Internațional al CWI, mai 2018
[v] Ibid.
Principalele documente de dezbatere ale ambelor părți, inclusiv toate cele citate în acest articol, sunt disponibile pe Marxist.net