Partea 1 | Criza capitalismului și alternativa socialistă
Secolul XXI a scos din nou la iveală stricăciunea sistemului capitalist. Trăim într-o lume a bogăției imense și a realizărilor tehnologice, și totuși nevoile de bază ale majorității nu pot fi satisfăcute. Războaiele și conflictele sunt în creștere. Sistemul capitalist se caracterizează prin proprietatea privată asupra mijloacelor de producție de către minoritatea capitalistă; producția orientată spre profitul privat, nu spre nevoile umane; concurența; exploatarea muncii clasei muncitoare, ce reprezintă marea majoritate a umanității; crize periodice și divizarea lumii în state naționale capitaliste rivale.
Comunitățile muncitorești și sărace suportă grosul greutăților aduse de criza de mediu și climatică pe care sistemul capitalist a provocat-o planetei și pe care e incapabil să o depășească. Capitalismul alimentează rasismul, discriminarea și asuprirea femeilor și a minorităților precum persoanele LGBTQ+, persoanele cu dizabilități și altele. Logica sistemului capitalist constă în exploatarea sporită pentru o acumulare în continuă expansiune, indiferent de costul uman.
Țările capitaliste avansate economic, precum cea mai mare parte a Europei, America de Nord și Japonia – printre care se numără fostele puteri coloniale și marile puteri imperialiste de astăzi – sunt cufundate într-o criză structurală pentru care vor să pună clasa muncitoare să plătească. Creșterea economică lentă și instabilitatea economică constantă duc la scăderea nivelului de trai, viața devenind tot mai greu de susținut financiar. Acest lucru provoacă tulburări sociale pe scară largă și alimentează lupta de clasă. Clasa capitalistă dominantă se confruntă cu o criză de legitimitate politică, caracterizată de o neîncredere tot mai mare în instituțiile politice capitaliste.
Fostele țări coloniale din America Latină, Africa și Asia au urmat căi diferite, mai ales de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. În unele țări și regiuni s-a înregistrat o dezvoltare economică, care a dus uneori la apariția unor „clase de mijloc” numeroase. China a devenit a doua putere mondială, dar pe baza unui „model” unic. Relațiile economice capitaliste sunt dominante în China, dar statul condus de Partidul Comunist Chinez (PCC) păstrează pârghii de putere considerabile și un grad ridicat de autonomie în dirijarea dezvoltării capitalismului. Acest lucru nu poate fi replicat în altă parte. Însă, fie că vorbim de China, fie de țările care au cunoscut o dezvoltare economică semnificativă pe baza unor politici capitaliste mai tipice, creșterea economică este afectată de probleme majore și generează inegalități astronomice.
Milioane de oameni sunt abandonați, prinși în capcana sărăciei extreme. La nivel global, una din zece persoane trăiește în sărăcie extremă. Milioane de oameni nu au locuințe decente, electricitate constantă, hrană, apă curată sau condiții sanitare adecvate, ceea ce duce la boli prevenibile și la decese premature. Pentru mulți din lumea neocolonială, viața continuă să fie „urâtă, brutală și scurtă”. Capitalismul nu oferă absolut niciun viitor pentru milioanele de oameni care sunt pradă foametei, sărăciei extreme și conflictelor.
Generațiile tinere din țările capitaliste avansate sunt acum primele din istoria modernă care se confruntă cu un nivel de trai mai scăzut decât cel al părinților lor. Aceștia au mult mai puține interese în societatea capitalistă și pun mult mai mult la îndoială legitimitatea acesteia, o schimbare care le remodelează deja viziunea politică, incluzând o deschidere tot mai mare față de „socialism” și o disponibilitate crescută de a lupta. În țările neocoloniale, accesul sporit la educație și la rețelele sociale poate stimula aspirațiile către o viață semnificativ diferită de cea a generațiilor anterioare. Discrepanța enormă dintre aceste aspirații și lipsa totală de oportunități din cadrul capitalismului neocolonial plasează adesea tineretul în fruntea revoltelor și răscoalelor sociale.
Dacă capitalismul nu funcționează, care e alternativa?
Unii susțin că capitalismul poate fi „reparat” prin reforme treptat și pe bucăți. Câștiguri se pot obține, dar numai prin lupte de masă și amenințarea cu aceasta, iar în cadrul capitalismului acestea vor fi doar temporare. Astăzi, chiar și cele mai mici concesii sunt întâmpinate cu o opoziție acerbă din partea burghezilor. Sistemele bazate pe protecție socială din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial, de exemplu, au reprezentat o excepție care s-a dovedit a fi temporară. Pentru ca clasa muncitoare și săracii lumii să obțină câștiguri permanente, este necesară răsturnarea capitalismului.
Cooperativele muncitorești și alte forme de cooperative, precum și „mutual aid” (ajutor reciproc), sunt privite de anumite segmente ale tineretului și, în special, de clasa de mijloc, ca o alternativă mai ușoară la capitalism decât transformarea socialistă. În esență, toate acestea propun construirea unei alternative care se încadrează în structura capitalismului. Inițiativele bazate pe aceste idei pot oferi o picătură de potențial, dar rămân supuse forțelor pieței capitaliste, impunând concurența și reducerea costurilor, mai ales pe măsură ce își extind amploarea. Fiind, în general, de mică amploare și localizate, ele nu pot concura cu corporațiile multinaționale și nici nu pot planifica economia la scară mai largă.
CWI susține că singura alternativă la capitalism este socialismul. Socialismul nu înseamnă controlul statului de către o elită privilegiată. Și nici nu este nici doar un sistem de asistență socială mai bun. Socialismul înseamnă o societate bazată pe proprietatea socială asupra economiei, pe producția orientată către nevoile omului și mediului, nu către profit, pe cooperarea internațională, nu pe concurență, și pe o economie planificată democratic, în locul economiei de piață. Numai pe această bază poate fi organizată viața umană, de către și pentru marea majoritatea societății, astfel încât să răspundă nevoilor oamenilor și ale planetei.
Dar cum poate fi înlăturat capitalismul și construit socialismul?
Partea a 2-a | Rolul clasei muncitoare
Exploatată de clasele capitaliste din întreaga lume, partea neplătită din munca muncitorimii constituie baza profiturilor acestor clase. Clasa muncitoare modernă e mai numeroasă și urbanizată decât în orice alt moment din istorie. La nivel global, populația activă depășește patru miliarde. Astăzi, mai mult de jumătate din umanitate e concentrată în orașe, unde se organizează producția, logistica, transportul, serviciile și infrastructura publică.
Clasa muncitoare cuprinde mult mai mult decât muncitorii din fabrici sau cei care desfășoară muncă manuală. Ea include marea majoritate a celor care își vând forța de muncă în schimbul unui salariu: asistenți medicali, profesori, angajați ai centrelor de apeluri, muncitori din depozite, programatori, șoferi, angajați din sectorul ospitalității. Ea include și pe cei care depind de cei care câștigă un salariu, cum ar fi tinerii din clasa muncitoare, șomerii, pensionarii și alții.
Clasa muncitoare are puterea de a răsturna capitalismul. Această putere nu provine doar din numărul său, oricât de important ar fi acesta, având în vedere că clasa muncitoare constituie majoritatea umanității la nivel global. Ea provine și din „conștiința colectivă” pe care clasa muncitoare este capabilă să o atingă. Aceasta decurge din rolul pe care îl joacă în economia capitalistă. Muncitorii se confruntă, în general, cu aceleași condiții și îndură greutăți similare atât la locul de muncă, cât și în comunitățile lor. Experiențele colective de clasă, conștiința și acțiunea necesită o organizare colectivă, precum sindicatele, și încurajează solidaritatea. Așa cum au demonstrat numeroase mișcări revoluționare și lupte de clasă, clasa muncitoare tinde, prin urmare, spre forme democratice de organizare colectivă.
Din condițiile de exploatare cu care se confruntă clasa muncitoare în cadrul capitalismului, se pune problema proprietății sociale asupra sectoarelor-cheie ale economiei. Instinctele democratice ale clasei muncitoare, perfecționate în cadrul organizațiilor sale în lupta împotriva capitalismului, pot fi, la rândul lor, transpuse în construirea statelor muncitorești.
Diversele pături de mijloc ale societății, precum profesioniștii care lucrează pe cont propriu, micii afaceriști și agricultori, pot împărtăși interesul clasei muncitoare de a pune capăt poverilor insuportabile ale capitalismului. Însă numai clasa muncitoare dispune de puterea și de conștiința de clasă colectivă necesare pentru a conduce lupta de răsturnare a capitalismului și pentru a o duce la bun sfârșit. În cuvintele lui Marx, dintre toți cei asupriți și exploatați, numai clasa muncitoare are potențialul de a fi nu doar „o clasă în sine”, ci și „o clasă pentru sine”, adică o forță conștientă și organizată, capabilă să construiască socialismul.
Guverne socialiste și state muncitorești
Clasa muncitoare trebuie să preia controlul asupra societății. Acest lucru va necesita revoluții care să desființeze statul capitalist în fiecare țară și să construiască în locul acestuia state muncitorești. Acestea se vor baza pe o nouă formă de democrație, mai înaltă și mai profundă, clădită pe fundamentele unor consilii democratice ale muncitorilor și comunităților, alese periodic. Aceste consilii ar fi compuse din reprezentanți aleși și revocabili, cu funcționari cu normă întreagă plătiți cu cel mult salariul unui muncitor calificat, iar funcțiile și posturile ar fi ocupate prin rotație periodică.
Chiar și în cadrul capitalismului, marile multinaționale care domină economia mondială recurg la o planificare economică sofisticată la nivel intern. Multe multinaționale depășesc cu mult majoritatea economiilor naționale. Prin abolirea proprietății private asupra „punctelor-cheie” ale economiei, o economie socialistă ar fi planificată și organizată pe baze democratice, cu scopul de a satisface nevoile societății, mai degrabă decât de a genera profituri pentru clasa capitalistă. Societatea ar putea astfel să planifice asigurarea locurilor de muncă pentru toți, ridicarea nivelului de trai, extinderea serviciilor publice și abordarea provocărilor pe termen lung, precum criza de mediu și cea climatică, precum și valorificarea imensului potențial ascuns al tehnologiei moderne.
Capitalismul nu va fi înlăturat simultan pestetot în lume. Clasa muncitoare dintr-o națiune sau alta va fi, în mod inevitabil, prima care va ajunge la putere sub forma unui guvern socialist, la conducerea unui stat muncitoresc. Pe măsură ce statele muncitorești se vor construi și vor coopera, se va contura baza unei societăți socialiste globale, care se va sprijini pe fundamentele unei economii mondiale planificate democratic. Sarcina construirii socialismului nu poate fi dusă la bun sfârșit decât ca un proces global.
Clasa muncitoare și tineretul sunt capabile de fapte incredibile de improvizație în lupta de clasă. Dar răscoalele „spontane”, deși puternice, sunt predispuse la a fi deturnate, cooptate și, în cele din urmă, zdrobite. Clasa muncitoare trebuie să-și forjeze o forță organizată: un partid revoluționar. Nu este suficient ca un astfel de partid să fie creat de la zero în toiul revoltelor revoluționare; munca de pregătire e vitală pentru a construi în prealabil cel puțin nucleul unui astfel de partid, înrădăcinat în clasa muncitoare, care să fi câștigat încrederea în ideile și metodele sale și să fi fost testat în luptele pentru condiții mai bune în viața zilnică. Un partid revoluționar trebuie să fie înarmat cu un program care să definească clar sarcinile necesare pentru abolirea capitalismului.
Aceste sarcini includ lupta revoluționară de masă pentru puterea politică a clasei muncitoare sub forma unor guverne socialiste și a unor state muncitorești. Bazele lor economice socialiste s-ar fonda pe proprietate publică asupra sectoarelor-cheie ale economiei din fiecare țară. Aceasta include băncile și instituțiile financiare, cu garanții pentru economiile clasei muncitoare, ale clasei de mijloc și ale întreprinderilor mici, precum și anularea datoriilor țărilor din lumea neocolonială. Acest lucru ar permite eliminarea lacunelor legislative, a paradisurilor fiscale și a mecanismelor financiare speculative folosite de bogați pentru a-și ascunde și multiplica averile.
Ar include toate marile corporații și monopolurile din sectoarele-cheie, inclusiv mineritul, construcțiile, transporturile, imanufactura, telecomunicațiile și marile companii tehnologice, magazine en-gros, monopoluri de mâncare și de alte nevoie de bază și distribuția; precum și marile întreprinderi agroalimentare și marile ferme comerciale, cu sprijin și anularea datoriilor pentru micii fermieri și cei care practică agricultura pentru a supraviețui. Sectoarele aflate în proprietate publică ar fi integrate în conformitate cu un plan de producție socialist decis democratic, pentru a satisface nevoile societății și a rezolva criza climatică prin investiții masive în energia regenerabilă și extinderea transportului public, printre altele. Cooperarea dintre statele muncitorești ar pune bazele unei economii socialiste mondiale și ale dezvoltării unei planificări internaționale democratice.
Partea a 3-a | Sarcinile CWI
CWI lucrează la construirea unor partide revoluționare în fiecare țară, aplicând metodele socialismului științific ale lui Marx, Engels, Lenin și Troțki. „Secțiunile naționale” ale noastre sunt unite prin intermediul CWI, pe care îl construim ca nucleu al unui partid mondial de masă al revoluției socialiste, care se va forma din evenimentele istorice mondiale și din participarea conștientă a marxiștilor.
CWI nu poate „crea” situații revoluționare; putem doar să ne pregătim pentru ele. În linii mari, capitalismul trece prin perioade nerevoluționare, pre-revoluționare și revoluționare. În cadrul fiecăreia dintre acestea există momente de flux și reflux. În perioadele nerevoluționare, de exemplu, lupta de clasă se desfășoară cu o intensitate mai mică sau mai mare. Un partid revoluționar trebuie să înțeleagă clar prin care dintre aceste etape trece lupta de clasă în diferite țări, regiuni și la nivel global. Rolul său diferă în funcție de caracterul perioadei.
În perioadele nerevoluționare, doar o minoritate din clasa muncitoare va trage concluziile revoluționare. Masele învață prin experiența din cadrul luptei de clasă, testând diferite organizații și programele acestora. CWI nu poate sări peste dezvoltarea conștiinței muncitorești și nici nu se poate înlocui acțiunea din partea maselor. Putem însă juca un rol în accelerarea acestui proces, ajutând luptele să adopte programul necesar.
Ne aflăm în prezent într-o perioadă de intensificare a crizei capitaliste. Ca răspuns la aceasta, asistăm, de asemenea, la o escaladare a luptei de clasă în multe țări, inclusiv la revolte capabile să răstoarne guverne. Cu toate acestea, clasa muncitoare nu a depășit încă pe deplin eșecurile perioadei anterioare. Prăbușirea regimurilor staliniste și restaurarea capitalismului în Rusia și în fosta Uniune Sovietică, în Europa de Est și în alte părți, cu mai bine de trei decenii în urmă, a reprezentat o înfrângere pentru clasa muncitoare la nivel internațional.
Vechile regimuri staliniste nu aveau nicio asemănare cu socialismul autentic. Erau dictaturi birocratice cu caracter național. Cu toate acestea, ele se bazau pe o formă distorsionată de economie planificată, care, pentru o perioadă, a oferit o fărâmă din potențialul socialismului.
Implozia lor a permis o ofensivă capitalistă la nivel mondial împotriva clasei muncitoare, provocând o confuzie ideologică generalizată în rândurile muncitorimii și organizațiilor. Sub impactul acestui fenomen, s-a impus în rândul populației ideea că piața capitalistă era singura cale viabilă, ideile socialiste, în special cele legate de economia planificată, fiind discreditate pe scară largă. Ideologii capitaliști au confundat în mod conștient socialismul cu planificarea birocratică de sus în jos specifică stalinismului.
Partidele tradiționale ale muncitorilor – cu conduceri și birocrații pro-capitaliste, dar cu o bază de masă în rândul clasei muncitoare și al activiștilor sindicali – s-au transformat în mare măsură în partide deschis pro-capitaliste, liderii lor nemaifăcând nici măcar declarații de fațadă în favoarea socialismului. Nivelurile de organizare ale clasei muncitoare au fost împinse înapoi. Astăzi ne aflăm la începutul unui proces care va duce la depășirea acestei situații, pe măsură ce experiența brutală a capitalismului și luptele masive împotriva consecințelor sale vor determina o nouă generație să înceapă să se orienteze către ideile socialiste.
I – Lupta pentru organizare independentă a clasei
Unul dintre rolurile CWI este acela de a promova necesitatea independenței ideologice, politice și organizaționale a clasei muncitoare față de toate segmentele clasei capitaliste și ale clasei de mijloc. Aceasta este o condiție prealabilă esențială pentru construirea partidelor revoluționare de masă și pentru succesul revoluției socialiste. Este „firul roșu” care străbate programul și metoda fiecărei secțiuni a CWI. Luptăm pentru această independență de clasă, nu doar prin argumente, ci și prin acțiune, arătând calea și încurajând clasa muncitoare să o urmeze.
Dezvoltarea conștiinței clasei muncitoare – a conștientizării puterii sale de a răsturna capitalismul și de a construi socialismul – începe cu luptele cotidiene inevitabile într-o societate capitalistă divizată pe clase. Clasa muncitoare se va angaja în lupte legate de salarii, condiții de muncă, pensii, alocații și indemnizații; disponibilitatea și accesibilitatea alimentelor; asigurarea unui loc de locuit sigur, a unor locuințe de înaltă calitate, precum și în legătură cu problema criminalității și a siguranței comunității; furnizarea de servicii de înaltă calitate și accesibile de sănătate, educație și comunitare, inclusiv îngrijirea copiilor și a persoanelor vârstnice; accesul universal la electricitate, inclusiv mijloacele necesare de încălzire a locuințelor, la apă, internet și alte servicii digitale, precum și la alte facilități; infrastructură de înaltă calitate, inclusiv transportul public; resurse adecvate și timp liber pentru recreere, sport și desfășurarea altor activități culturale etc.
Clasa muncitoare va lupta, de asemenea, împotriva războiului și a militarismului, a problemelor legate de mediu, împotriva corupției, a rasismului, a asupririi bazate pe gen și a altor forme de discriminare, precum și împotriva multor alte probleme.
Este imposibil să se elaboreze un program de tranziție aplicabil la nivel global, care să facă legătura între problemele imediate legate de nivelul de trai al clasei muncitoare și alte provocări cu care se confruntă aceasta, pe de o parte, și necesitatea transformării socialiste a societății, pe de altă parte, dincolo de a afirma că clasa muncitoare va fi nevoită să lupte pentru o viață în siguranță, confortabilă și demnă. CWI va participa la aceste lupte, corelându-le cu necesitatea unui program politic pentru crearea unei societăți socialiste. Rolul revoluționarilor din fiecare țară este acela de a se implica în toate luptele cotidiene ale muncitorilor și de a extinde și apăra câștigurile deja obținute.
CWI mărșăluiește alături de clasa muncitoare la tot pasul, dar în același timp „cu un pas înainte”, în sensul că are o înțelegere clară a rolului pe care clasa muncitoare îl poate juca în schimbarea societății. Înțelegerea acestui lucru face din marxiști cei mai buni luptători pentru reforme, refuzând să accepte limitele impuse de ceea ce clasele dominante pretind că își pot „permite”. Formulăm revendicări tranziționale în toate luptele cotidiene ale clasei muncitoare; revendicări care se leagă de concluzia că revoluția socialistă este singurul mijloc permanent de a asigura interesele fundamentale ale muncitorimii.
Construim CWI pe doi piloni: muncitorii cu cea mai puternică conștiință de clasă și tinerii convinși de rolul clasei muncitoare ca „motor” al revoluției socialiste. Pe măsură ce crizele capitalismului se adâncesc și se dezvoltă situații revoluționare, intenția CWI este ca cadrele grupurilor și partidelor revoluționare aflate sub stindardul nostru – cu alte cuvinte, membrii și militanți cu experiență – să ajute straturile avansate ale clasei muncitoare să tragă concluzii revoluționare. Construirea unor partide revoluționare de masă capabile să conducă marea masă a clasei muncitoare și pe toți cei oprimați de capitalism pentru a duce la bun sfârșit revoluția socialistă este o sarcină esențială.
În cursul luptei de clasă, clasa muncitoare este obligată să se organizeze. CWI participă la acest proces pe toate fronturile de luptă – inclusiv la locul de muncă, în comunități și în instituțiile de învățământ – și luptă pentru ca aceste lupte să fie legate între ele prin intermediul unei organizații politice independente muncitorești.
Sindicatele
Având în vedere că locurile de muncă reprezintă principalul câmp de bătălie zilnic în cadrul luptei de clasă, muncitorii sunt împinși să se organizeze în acest cadru. Indiferent dacă acest lucru beneficiază sau nu de recunoaștere legală din partea patronilor și a statului capitalist, organizarea ia de obicei forma sindicatelor, organizațiile de bază ale clasei muncitoare. Organizarea la locul de muncă îi unește pe muncitori, le conferă putere colectivă împotriva patronilor și poate aduce câștiguri concrete, precum salarii mai bune, condiții de muncă mai sigure, program de lucru mai scurt și protecție împotriva puterii arbitrare a conducerii.
Sindicatele sunt școli ce te învață să lupți. În timpul grevelor, muncitorii capătă încredere, experiență colectivă, inclusiv în ceea ce privește capacitatea lor de a controla locul de muncă, ceea ce încurajează înțelegerea puterii de clasă. Aceasta este o experiență vitală pentru clasa muncitoare. În lupta sindicală pentru un control democratic mai mare asupra locului de muncă se plantează semințele viitoarei democrații muncitorești sub socialism.
Cu toate acestea, sindicatele au o altă fațetă care reiese din rolul lor sub capitalism, acela de a negocia cu angajatorii și cu statul capitalist. Clasa capitalistă a conștientizat „valoarea” potențială a sindicatelor în medierea luptei de clasă. În funcție de circumstanțe, clasele dominante vor combina represiunea mișcării muncitorești cu o politică conștientă de cooptare și încorporare a lor. Vor merge chiar până la formarea unor sindicate false, „galbene”. Chiar și atunci când sunt inițial constituite ca organizații autentice ale muncitorilor, în timp, aparatul administrativ tinde să devină precaut, conservator și deconectat de majoritatea sindicală, mai ales în perioadele în care mișcarea muncitorească se află în declin.
CWI luptă pentru drepturi legale depline pentru sindicate și pentru apărarea și extinderea acestor drepturi acolo unde s-a obținut recunoașterea legală. Trebuie dusă o luptă constantă pentru a construi o mișcare independentă unită de clasă, formată din sindicate militante, democratice și controlate de grosul membrilor, în care conducerile sunt trase la răspundere și pozițiile lor pot fi revocate, trăind din salariul mediu al angajaților, precum și pentru a construi legături internaționale între aceste mișcări.
Adesea, acest lucru va necesita formarea unor grupuri de opoziție orientate spre lupta de clasă în cadrul sindicatelor, pentru a organiza muncitorii militanți în jurul unui program, unei strategii și unor tactici comune, inclusiv lupta pentru conducerea sindicatelor. Intervenim în astfel de grupuri de opoziție și în sindicatele mai largi cu un program socialist și mobilizăm sprijin pentru acesta. În alte circumstanțe, sindicatele consacrate pot fi atât de discreditate în rândul unor segmente de muncitori, încât aceștia încep să construiască noi sindicate. CWI muncește pentru a lega luptele cotidiene la locul de muncă de lupta politică mai largă a clasei muncitoare în lupta pentru socialism.
Organizația politică independentă și partidele muncitorești de masă
CWI indică pașii necesari pentru a spori coeziunea ideologică și organizațională a muncitorimii. Aceasta este o condiție prealabilă esențială pentru ca clasa muncitoare să lupte pentru puterea politică și să o folosească pentru a construi socialismul.
Datorită vidului general de organizații politice independente ale clasei muncitoare la nivel global, este necesar să reintroducem această idee în majoritatea țărilor. CWI materializează adesea această sarcină prin revendicări tranziționale care fac apel la crearea de noi partide muncitorești de masă, înrădăcinate în luptă și independente de influența capitalistă, și ia și participă activ la demersurile în vederea creării acestora.
Adesea, CWI adresează această revendicare muncitorilor organizați în mișcarea sindicală. În același timp, CWI își construiește grupurile și partidele revoluționare prin recrutarea acelor muncitori și tineri care pot fi câștigați direct pentru programul nostru socialist revoluționar în această etapă, inclusiv cei care participă la lupta pentru noi partide muncitorești. Definim acest lucru ca fiind „sarcina dublă”.
Partidele de masă ale muncitorilor cu o politică largă, chiar și atunci când nu dispun de un program socialist revoluționar (ceea ce nu va fi cazul la început cel mai probabil), pot reprezenta totuși pași importanți în față, promovând generalizarea intereselor muncitorimii în programul lor și subliniind necesitatea unității diferitelor lupte de clasă. Acestea pot permite clasei muncitoare să dezbată și să testeze diferite programe. CWI participă la astfel de formațiuni și pledează pentru adoptarea unui program socialist și a unei politici militante de luptă de clasă.
Inevitabil, în astfel de formațiuni ar exista multe tendințe politice diferite, mai ales la început. Unele dintre acestea ar putea părea, la prima vedere, mai atractive decât programul socialist revoluționar al CWI, având în vedere conștiința clasei muncitorilor în acel moment. CWI ar colabora cu curente și organizații reformiste și centriste (prinse între reformă și revoluție) semnificative, apelând la un front unit în luptă, dar ar duce o luptă ideologică pentru a explica limitele programului și conducerii acestora. De asemenea, am purta dezbateri cu diferite tendințe și organizații care pretind că se înscriu în tradiția marxistă sau troțkistă. Prin a încerca să fim cei mai buni luptători în luptele din viața zilnică, membrii CWI demonstrează în practică puterea ideilor și a programului nostru.
Partidele mai largi politic ale muncitorilor ar putea juca un rol de „organizații de tranziție” pe calea către construirea partidelor revoluționare de masă necesare pentru răsturnarea capitalismului și începerea construirii socialismului. Dacă vor juca sau nu acest rol va depinde de lupta privind programul și de capacitatea lor de a se conecta cu clasa muncitoare și de a-i câștiga sprijinul. Cu toate acestea, în perioadele de intensificare a luptei de clasă, în situații pre-revoluționare și revoluționare, este posibil, cu o politică corectă, ca un mic nucleu revoluționar să se „extindă” și să câștige direct sprijinul maselor din clasa muncitoare.
Democrația capitalistă și drepturile democratice
Capitalismul poate sta la baza unor regimuri politice variate, de la democrația capitalistă „liberală”, trecând prin dictaturile bonapartiste de tip polițienesc și militar, până la regimurile totalitare fasciste.
Regimurile de democrație capitalistă oferă cele mai bune condiții pentru înființarea sindicatelor, a partidelor muncitorești și a altor organizații ale clasei muncitoare. Drepturile democratice includ dreptul la libertatea de exprimare și de întrunire, dreptul la organizare, de a negocia colectiv, de a protesta, de a vota și de a candida la funcții politice. Însă drepturile democratice nu au fost niciodată acordate de bunăvoie de către clasele dominante. Ele sunt câștigate, extinse și apărate prin luptă.
Înlocuirea statului capitalist, cu puterile sale de represiune și coerciție folosite pentru a impune dominația unei clase minoritare asupra majorității, cu un stat muncitoresc e o condiție prealabilă pentru garantarea drepturilor democratice pentru marea masă a populației. Administrarea justiției, forțele de ordine și forțele armate nu s-ar afla deasupra societății, ci ar fi controlate democratic de clasa muncitoare. Controlul și gestionarea de către muncitori a locului de muncă ar pune capăt dictaturii antidemocratice a patronilor. Proprietatea publică asupra agențiilor de știri, companiilor de social media, editurilor, spațiilor mari pentru întâlniri și adunări etc. ar extinde și ar asigura resursele necesare pentru discuții colective, deliberări și luarea deciziilor.
În cazul în care clasele dominante au acordat dreptul la vot și de a candida la un organism „reprezentativ”, cum ar fi un consiliu local, un parlament sau un congres, aceste concesii au fost obținute cu greu în cadrul luptei de clasă. Marxiștii susțin ca clasa muncitoare să lupte pe scena electorală și să se zbată pentru ca aceasta să-și construiască propriul partid independent. Marxiștii, odată aleși, pot juca un rol important ca cei mai hotărâți luptători pentru interesele independente ale clasei muncitoare, folosind tribuna electorală pentru a promova luptele și solidaritatea muncitorilor.
CWI se opune așa-numitelor „fronturi populare” între clasa muncitoare și așa-zisele partide capitaliste „progresiste”. Este vorba despre organizațiile sau liderii muncitorilor care formează o coaliție sau un bloc cu forțele capitaliste liberale împotriva, de exemplu, a forțelor capitaliste fasciste într-o situație de criză, în care partidele muncitorești se retrag. Înțelegem și suntem solidari cu motivele pentru care, în anumite circumstanțe, anumite segmente ale clasei muncitoare ar putea tolera acest lucru.
Însă astfel de „fronturi” sau coaliții au avut, din punct de vedere istoric, consecințe catastrofale pentru clasa muncitoare. Printre acestea s-au numărat situațiile în care liderii organizațiilor muncitorești au „amânat” lupta pentru socialism și au refuzat să preia puterea într-o situație revoluționară, sau au cerut clasei muncitoare să renunțe la unele sau la toate revendicările sale de clasă pentru a menține alianța cu forțele capitaliste liberale. CWI respinge, de asemenea, „coaliționismul”, adică intrarea partidelor muncitorești în guverne de coaliție cu partide procapitaliste la orice nivel.
În special în țările în care drepturile democratice burgheze sunt limitate, iar organizarea independentă a clasei muncitoare este reprimată de patroni și de statul capitalist, lupta pentru drepturi democratice va merge mână în mână cu lupta pentru construirea unor organizații independente ale muncitorimii.
CWI apără dreptul democratic al oamenilor de a practica sau nu o religie, opunându-se în același timp folosirii religiei și a sectarismului de către clasa conducătoare pentru a diviza muncitorii și a justifica opresiunea. Cerem separarea completă între religia organizată și stat. Ne opunem tuturor organizațiilor reacționare cu caracter religios și sectar, care atacă minoritățile, pentru a diviza clasa muncitoare și pe cei săraci și pentru a submina drepturile democratice, de gen și sociale.
Sub toate tipurile de regimuri politice capitaliste, CWI susține și luptă pentru ca clasa muncitoare să preia conducerea în lupta pentru drepturile democratice, nu ca „scopuri în sine”, ci pentru a crea arme suplimentare cu care să ducă lupta de clasă. CWI luptă pentru drepturi democratice depline, inclusiv dreptul la libertatea de exprimare și de întrunire, dreptul de a se organiza, de a negocia colectiv, de a protesta, de a vota și de a candida la funcții politice, precum și libertatea sindicatelor, a partidelor și a altor organizații muncitorești.
II – Construirea unității muncitorești
Capitalismul dezbină pentru a exploata. Rasismul, sexismul, homofobia, transfobia, diviziunile naționale și etnice, discriminarea pe criteriul dizabilității, sistemul de caste, sectarismul religios și xenofobia își au rădăcinile în divizarea societății în clase. Rasismul este un produs structural al capitalismului, cu rădăcini în sclavie, colonialism și dominația imperialistă. Asuprirea femeilor a început odată cu apariția societății de clase. Este, prin urmare, una dintre cele mai vechi și mai adânc înrădăcinate forme de opresiune. Chiar și acolo unde lupta a dus la pași către egalitatea juridică, realitatea asupririi femeilor a rămas.
Toate femeile sunt victime ale sexismului și misoginiei sub capitalism, dar femeile din clasa muncitoare poartă multe alte poveri: exploatarea la locul de muncă și munca domestică neplătită acasă, discriminarea în domeniul sănătății și alte forme de discriminare. Asuprirea persoanelor LGBTQ+ este adânc înrădăcinată în normele de gen capitaliste, în tradițiile patriarhale și în intoleranța religioasă. Fiecare fisură va fi exploatată de partidele și politicienii pro-capitaliști pentru a diviza clasa muncitoare, a supraexploata anumite grupuri, a face din imigranți țapi ispășitori și a justifica represiunea, mai ales în perioadele de criză.
Tribuna celor asupriți
Marxiștii luptă pentru eliberarea completă a tuturor grupurilor asuprite, ai căror membri suferă asuprire specifică, indiferent de originea lor de clasă. Cu toate acestea, clasa muncitoare este singura forță capabilă să pună capăt capitalismului, ceea ce e necesar pentru a pune capăt asupririi. Înțelegerea acestui lucru va determina unii membri ai grupurilor asuprite, care nu provin din clasa muncitoare, să adopte punctul de vedere al clasei muncitoare și să se alăture luptei pentru socialism.
Marxiștii susțin luptele împotriva formelor specifice de opresiune, dar resping strategiile care separă în mod deliberat aceste lupte sau care limitează participarea exclusiv la cei ce au suferit opresiunea specifică în cauză. „Identity politics”, de exemplu, poate exprima o furie reală, dar poate fi, de asemenea, folosită în mod abuziv pentru a diviza mișcările și a oferi muniție tacticilor capitaliste de tip „divide și cucerește”. CWI încurajează lupta unită a clasei muncitoare pentru a pune capăt tuturor formelor de discriminare și prejudecată, legând aceste lupte de lupta mai amplă pentru socialism.
Clasa muncitoare are nevoie de unitate maximă în luptă. Construirea acestei „tovărășii în luptă” presupune combaterea oricărei forme de rasism, sexism, fobie față de persoanele LGBTQ și a tuturor celorlalte forme de discriminare din cadrul mișcării muncitorești, precum și asumarea de către mișcarea muncitorească a rolului de lider în luptele mai ample pentru egalitate.
Luptele zilnice împotriva discriminării și opresiunii sub toate formele lor, precum și pentru eliberarea rasială, a femeilor și a comunității LGBTQ, sunt inevitabile într-o societate capitalistă divizată pe clase. E imposibil să elaborăm un program tranzițional aplicabil la nivel global privind luptele zilnice împotriva asupririi și discriminării, pentru eliberare, dincolo de a afirma că CWI va participa la aceste lupte, luptând pentru drepturi depline pentru toate grupurile care se confruntă cu forme specifice de asuprire și pentru resurse mai mari care să apropie egalitatea juridică de egalitatea reală.
Capitalismul global determină migrația în masă și solicitarea de azil, provocând strămutarea a milioane de oameni din cauza războiului, represiunii, instabilității și colapsului economic și ecologic, care își au rădăcinile în impactul politicilor imperialiste. Muncitorii migranți se numără printre cei mai exploatați. Guvernele capitaliste folosesc rasismul și controalele stricte asupra imigrației ca tactici de „divide și cucerește” împotriva muncitorimii.
Toți muncitorii, inclusiv cei imigranți, împărtășesc interese de clasă; lupta unită, prin greve, proteste și solidaritate internațională, este esențială pentru a lupta pentru drepturi egale pentru muncitorii imigranți la locul de muncă, inclusiv drepturi legale, ocuparea forței de muncă, educație și securitate socială la nivel mondial. CWI militează pentru unirea muncitorilor localnici cu cei imigranți în cadrul organizațiilor muncitorești, în special al sindicatelor, cu scopul construirii luptelor comune împotriva reducerii salariilor, a discriminării și a tacticii rasiste de „divide și cucerește”. Ne opunem legilor rasiste privind imigrația și programelor de deportare și apărăm dreptul la azil.
Solidaritate internațională a muncitorilor, nu războaie capitaliste
Capitalismul alimentează războiul și folosește clasa muncitoare drept carne de tun. Într-o perioadă de criză, capitalismul alimentează războiul mai rapid, deoarece guvernele capitaliste se află într-o concurență tot mai acerbă între ele. CWI se opune tuturor puterilor imperialiste. Declinul relativ al imperialismului american și al puterilor europene, împreună cu ascensiunea Chinei, afirmarea imperialismului rus în sfera sa de interese și rolul consolidat al puterilor regionale precum India, Brazilia și altele, sunt trăsături ale lumii multipolare care există în prezent. Acest lucru a deschis o eră a războaielor și a conflictelor naționale și etnice.
CWI se opune imperialismului sub toate formele sale și respinge ideea că muncitorii trebuie să aleagă între clasa conducătoare a diferitelor blocuri sau puteri rivale. Susținem, în schimb, o abordare independentă și internaționalistă, bazată pe interesele comune ale clasei muncitoare, pentru a înlocui imperialismul și dominația capitalistă cu socialism.
CWI se opune ONU, NATO, UE, Uniunii Africane, BRICS și altor instituții, blocuri și alianțe capitaliste regionale și internaționale. Respingem războaiele claselor dominante și luptăm pentru construirea unei mișcări internaționale a clasei muncitoare împotriva acestora, a politicilor de militarizare și a tuturor ocupațiilor întreprinse de clasele dominante capitaliste. Aceasta include campanii pentru dezarmarea nucleară și pentru oprirea livrărilor de arme către clasele dominante ce poartă războaie. Însă înțelegem necesitatea de a lupta pentru și de a apăra interesele clasei muncitoare și ale maselor asuprite și, prin urmare, nu suntem pacifiști.
CWI militează pentru un program de clasă independent privind chestiunile de război și pace în mișcarea muncitorească, care include lupta pentru naționalizarea industriei de armament și a marilor producători de armament din fiecare țară, aducându-i sub controlul și conducerea muncitorilor; precum și protejarea locurilor de muncă, a salariilor și a competențelor muncitorilor din industria de armament în timpul unei tranziții planificate, conduse de muncitori, către o producție utilă social. De asemenea, susținem lupta pentru drepturile sindicale ale soldaților, inclusiv dreptul de a se organiza, de a-și alege reprezentanți, de a negocia colectiv și de a refuza să participe la represiunea împotriva muncitorilor și a comunităților asuprite sau în războaie împotriva civililor.
III – Lupta pentru conducerea clasei muncitoare asupra tuturor celor asupriți
Societatea capitalistă, divizată pe clase, asuprește inevitabil grupuri și straturi sociale dincolo de clasa muncitoare, de exemplu națiuni întregi, inclusiv populațiile indigene sau „primele națiuni”, precum și alte clase sociale, cum ar fi micii fermieri sau țăranii, din țările neocoloniale. Cu toate acestea, așa cum am explicat, clasa muncitoare este forța capabilă să pună capăt capitalismului, ceea ce reprezintă o condiție prealabilă pentru eliminarea opresiunii.
Națiunile asuprite și dreptul la autodeterminare
Marxiștii se opun tuturor formelor de opresiune națională, etnică și religioasă și susțin cu fermitate drepturile depline pentru toate minoritățile naționale și etnice, precum și pentru „primele națiuni” indigene. Aceasta include dreptul la autodeterminare al națiunilor, inclusiv dreptul de a forma un stat-națiune independent, acolo unde se dorește.
Unitatea muncitorimii nu va fi forjată pe baza colaborării clasei muncitoare dintr-o națiune cu „propria” sa clasă conducătoare în asuprirea națională a clasei muncitoare dintr-o altă națiune. CWI luptă pentru un program de clasă independent în luptele de eliberare națională. Aceasta înseamnă să nu se acorde sprijin forțelor naționaliste burgheze și mic-burgheze pro-capitaliste și să se lupte pentru conducerea clasei muncitoare în luptele de eliberare națională. Clasa muncitoare trebuie să se plaseze în fruntea națiunilor asuprite, legând lupta de caracterul de clasă al viitoarei națiuni eliberate, adică de necesitatea socialismului.
Micii agricultori și agricultorii de subzistență
În special în țările neocoloniale, micii agricultori și agricultorii de subzistență (adică țăranii) se confruntă cu sărăcia, lipsa de pământ și datorii. Monopolurile funciare, agroindustria și capitalul financiar domină agricultura, stabilind prețurile culturilor, ale factorilor de producție agricoli și condițiile comerciale pentru vânzarea produselor agricole și a animalelor pe piața mondială.
Cu toate acestea, aceste straturi sociale dispersate, angajate în activități economice izolate, nu au altă opțiune decât să se îndrepte fie către clasa capitalistă, fie către clasa muncitoare pentru a găsi o conducere politică. CWI luptă pentru conducerea de către clasa muncitoare a micilor fermieri și a țăranilor asupriți, ducând o luptă pentru exproprierea proprietarilor funciari și a agrobusinessului capitalist, distribuirea pământului către cei fără pământ, precum și sprijinul și anularea datoriilor pentru micii fermieri și fermierii de subzistență.
Înainte!
Prima încercare de a crea un stat al muncitorilor a avut loc în timpul Comunei din Paris din 1871, care a fost înăbușită brutal de contrarevoluție. De atunci, lupta de clasă a cunoscut suișuri și coborâșuri. Revoluția și contrarevoluția s-au întrecut una cu cealaltă. Clasa muncitoare a demonstrat că poate cuceri puterea politică în Revoluția din Octombrie în 1917 și, de atunci s-a aflat la pragul puterii în multe alte țări. Însă clasa muncitoare nu a reușit încă să-și consolideze și să-și mențină puterea într-un stat muncitoresc democratic.
Toate tendințele din cadrul capitalismului care pregătesc baza obiectivă pentru o societate socialistă mondială continuă să se întărească. Într-adevăr, lumea a ajuns la maturitate maximă pentru socialism. Mai presus de toate, puterea potențială a unei clase muncitoare care numără acum miliarde de oameni și este cu adevărat globală, de a acționa ca „groparii” capitalismului, nu a fost niciodată mai mare.
Pe baza ideilor schițate pe scurt în acest scurt document, CWI consideră că putem juca un rol important în a ajuta clasa muncitoare să construiască forțele de masă necesare pentru a cuceri puterea și a îngropa sistemul profitului. Acest lucru va elimina exploatarea și asuprirea odată pentru totdeauna, pregătind calea pentru ca generațiile viitoare să construiască societatea comunistă fără clase anticipată de Marx și Engels și de toate celelalte mari figuri marxiste și generații de militanți ai clasei muncitoare.